Let Me / End Of Story
[English]
Volume: The Seconds of Teardrops
Let me
Oh, let me cry
At your headstone today,
And let the autumn come
With rain and memories,
And let the leaves
Fall one more time
Counting the silence
Shrouding your grave.
I want you to let me cry
At your headstone today;
And let me count the leaves
That fell for years down.
And let me meet again
That moment, when the years
Avidly started counting
The pain they left on falling
In ample waves on my deserted soul.
© 2018 Carmen Silva
[Romanian]
Volum: Secundele Lacrimilor
O, lasă-mă
O, lasă-mă să-ţi plâng
La căpătâiu-ţi astăzi,
Şi las’ să vină toamna
Cu ploi şi amintiri,
Şi lasă să mai cadă,
Încă odată frunza
Ce numără tăcerea
Care de ani se lasă
Peste mormântul tău.
Vreau să mă laşi să plâng
La căpătâiu-ţi astăzi,
Şi lasă-mă să număr
Frunza ce de ani cade,
Şi lasă-mă să aflu
Încă o dată clipa, când anii
Început-au
Să numere avid
Durerea ce lăsat-au
Să cadă-n valuri ample
Pe sufletu-mi pustiu…
© 2018 Carmen Silva
[English]
Volume: The Seconds of Teardrops
End of story
Don’t ask. Be quiet.
Don’t try to find
an answer to my heart.
Don’t ask. There are no words to tell
the story of a heart
that can no longer beat to live.
Life is but a story
passing page after page.
Him, quiet and sad passed too,
just like an ending word.
And after him, over the world,
it snowed.
The mist smelled of roses
in the dusk of the following day.
And the entire world dressed in white
to honour the frail body
on its way to eternity.
Don’t ask. Don’t interrupt me.
There, where death flies
like rainbow winged butterflies
from flower to flower picking up
the nectar of the sweet forever;
Is There an answer?
© 2018 Carmen Silva
[Romanian]
Volum: Secundele Lacrimilor
Sfârşit de poveste
Nu întreba.
Taci.
Nu încerca să găseşti
Inimii mele
Un răspuns.
Nu întreba.
Nu există cuvinte sa poată povesti
Legenda unei inimi
Ce nu mai poate bate pentru a trăi.
Viaţa este o poveste
Ce trece, filă după filă,
Iar el, tăcut şi trist se stinse
Ca un cuvânt de încheiere,
Şi-n urma lui, peste întreaga lume,
Ninse…
Şi ceaţa mirosea a trandafiri
În zorii zilei următoare,
Şi-ntreaga lume se-mbrăcase-n alb,
În aşteptare, parcă, să omagieze,
În drumul spre eternitate, trupu-i firav.
Nu întreba. Nu mă-ntrerupe.
Există oare vreun răspuns,
Acolo unde moartea zboară
Din floare-n floare, culegând,
Ca fluturii cu aripi-curcubeu
Nectarul dulcelui Mereu?
© 2018 Carmen Silva
