top of page

Melancholy / In Eternitas

[English]

Volume: The Seconds of Teardrops

Melancholy

I know you still come down

From above

And carry your footsteps

Spectral, amidst the tombs.

Through the deserted cemetery,

Just you,

With your autumn

And its rains.

© 2018 Carmen Silva

[Romanian]

Volum: Secundele Lacrimilor

Melancolie

Ştiu că mai cobori

De sus,

Şi-ţi porţi paşii,

Fantomatic, printre cruci…

Prin cimitirul pustiu,

Doar tu

Cu toamna ta,

Şi ploile ei.

© 2018 Carmen Silva

 

[English]

Volume: The Seconds of Teardrops

In Eternitas

I have one moment left

In late autumn hour

When my heart cries

Over a grave in flower.

I have a second left

In late evening hour

When my heart slowly beats

Calling a memory from the past.

And there’s sometimes a moment

In one hour of life

When in my mind comes up

My first love and my first agony;

When my heart beat for the first time;

Beat laughing then beat crying.

Why would I forget the pain

And all my crying then?

I was so young! But a girl! He…

Was my entire being

My entire world!

Earth, earth and water!

The depth of the sea and sky altogether

And the void, irradiant!

How could I know if he can still hear me?

Does he still know I exist?

That I still cry for him?

How far is he? How far?

If I would call his name in the night

The echo on the wind, will it reach him?

How many years passed? I should know…

I counted them second by second

From past, present and future;

The emptiness hurts, the wound it’s still fresh;

I call, at times loud, at times whispered,

I miss the sound of his voice.

I have one last heartbeat inside me

Destined only for him;

I have one last breath left

And one last thought: love,

And all I am for him

When all my time is up.

© 2018 Carmen Silva

[Romanian]

Volum: Secundele Lacrimilor

In Eternitas

Mai am o clipă-n

Ceas de toamnă,

Când inima mea plânge

Peste-un mormânt în flori…

Mai am câte-o secundă-n

Ceas târziu de seară

Când inima mea bate-ncet, chemând,

O amintire, un trecut,…fiori…

Mai am câte-un moment

În ceas de viaţă,

Când îmi tresare-atât de-aproape-n gând,

Prima iubire şi prima suferinţă

Când inima-mi pentru întâia dată,

A bătut, râzând,

Apoi plângând...

De ce-aş uita durerea

Şi plânsul meu de-atunci?

Eram copil!…Copilă!…El…

Era fiinţa-mi toată, era întreaga lume,

Pământ, pământ şi apă!

Era abisul mării şi cerul tot,

Şi vidul! Mereu strălucitor!

Cum aş putea să ştiu de încă mă aude?

Mai ştie că exist, că încă îl mai plâng?

Cât de departe-i oare, cât oare de departe?

De-l strig pe nume-n noapte

Ecoul dus de vânt, ajunge-va la el?

Câţi ani trecut-au? Ar trebui să ştiu…

I-am numărat lacrimă cu secundă

Din trecut, prezent şi viitorul meu.

Mă doare golul, rana-i încă vie,

Îl strig, când tare, când în şoapte,

Mi-e dor de glasul său.

Mai am înc-o bătaie

De inimă în mine

Ce numai lui i-e toată hărăzită,

Mai am o răsuflare,

Şi-un ultim gând... iubire,

Şi toată-s pentru el

Când mi s-o scurge timpul.

© 2018 Carmen Silva

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page