Melancholy / In Eternitas
[English]
Volume: The Seconds of Teardrops
Melancholy
I know you still come down
From above
And carry your footsteps
Spectral, amidst the tombs.
Through the deserted cemetery,
Just you,
With your autumn
And its rains.
© 2018 Carmen Silva
[Romanian]
Volum: Secundele Lacrimilor
Melancolie
Ştiu că mai cobori
De sus,
Şi-ţi porţi paşii,
Fantomatic, printre cruci…
Prin cimitirul pustiu,
Doar tu
Cu toamna ta,
Şi ploile ei.
© 2018 Carmen Silva
[English]
Volume: The Seconds of Teardrops
In Eternitas
I have one moment left
In late autumn hour
When my heart cries
Over a grave in flower.
I have a second left
In late evening hour
When my heart slowly beats
Calling a memory from the past.
And there’s sometimes a moment
In one hour of life
When in my mind comes up
My first love and my first agony;
When my heart beat for the first time;
Beat laughing then beat crying.
Why would I forget the pain
And all my crying then?
I was so young! But a girl! He…
Was my entire being
My entire world!
Earth, earth and water!
The depth of the sea and sky altogether
And the void, irradiant!
How could I know if he can still hear me?
Does he still know I exist?
That I still cry for him?
How far is he? How far?
If I would call his name in the night
The echo on the wind, will it reach him?
How many years passed? I should know…
I counted them second by second
From past, present and future;
The emptiness hurts, the wound it’s still fresh;
I call, at times loud, at times whispered,
I miss the sound of his voice.
I have one last heartbeat inside me
Destined only for him;
I have one last breath left
And one last thought: love,
And all I am for him
When all my time is up.
© 2018 Carmen Silva
[Romanian]
Volum: Secundele Lacrimilor
In Eternitas
Mai am o clipă-n
Ceas de toamnă,
Când inima mea plânge
Peste-un mormânt în flori…
Mai am câte-o secundă-n
Ceas târziu de seară
Când inima mea bate-ncet, chemând,
O amintire, un trecut,…fiori…
Mai am câte-un moment
În ceas de viaţă,
Când îmi tresare-atât de-aproape-n gând,
Prima iubire şi prima suferinţă
Când inima-mi pentru întâia dată,
A bătut, râzând,
Apoi plângând...
De ce-aş uita durerea
Şi plânsul meu de-atunci?
Eram copil!…Copilă!…El…
Era fiinţa-mi toată, era întreaga lume,
Pământ, pământ şi apă!
Era abisul mării şi cerul tot,
Şi vidul! Mereu strălucitor!
Cum aş putea să ştiu de încă mă aude?
Mai ştie că exist, că încă îl mai plâng?
Cât de departe-i oare, cât oare de departe?
De-l strig pe nume-n noapte
Ecoul dus de vânt, ajunge-va la el?
Câţi ani trecut-au? Ar trebui să ştiu…
I-am numărat lacrimă cu secundă
Din trecut, prezent şi viitorul meu.
Mă doare golul, rana-i încă vie,
Îl strig, când tare, când în şoapte,
Mi-e dor de glasul său.
Mai am înc-o bătaie
De inimă în mine
Ce numai lui i-e toată hărăzită,
Mai am o răsuflare,
Şi-un ultim gând... iubire,
Şi toată-s pentru el
Când mi s-o scurge timpul.
© 2018 Carmen Silva
