Sweet Cherry Flower / Why Am I Still Searching?

[English]

Volume: The Seconds of Teardrops

Sweet Cherry Flowers

It rains sweet cherry flowers

Whitening your grave,

In the twilight of forgetfulness

I get up, I look at it, and I weep.

It snowed not long ago over the sad cherry tree;

Its petals fall upon you

And cover the white flowers that I put

As pillow at your head.

And if it's winter or late autumn,

I'd still be seeing white flowers falling;

Snowing with their immortality

My mournful soul and your dark grave.

© 2017 Carmen Silva

[Romanian]

Volum: Secundele Lacrimilor

Flori de cireş

Plouă cu flori de cireş

Albindu-ţi mormântul adânc,

În amurgul tăcut al uitării,

Mă ridic, îl privesc şi te plâng.

A nins nu de mult peste tristul cireş,

Se scutură floarea-i peste tine,

Şi-acoperă albele flori ce-am depus,

La căpătâi de pernă să-ţi ţie.

Şi de e iarnă sau toamnă târzie,

Eu tot vedea-v-oi flori albe căzând,

Ningând cu a lor veşnicie,

Al meu suflet trist şi-al tău negru mormânt.

© 2017 Carmen Silva

[English]

Volume: The Seconds of Teardrops

Why am I still searching?

Why do you sting me with your silver horn?

Why tear my heart you wish, Moon?

Above the Sea you’ve risen, phantasm,

And take without mercy

The last hope I put into her eyes?

Why do I love without return?

Why do I hope when stars go out?

Why do I still look for that love

And still believe in its blue sky?

Why does the Sea keep drowning in herself

Wave after wave, forever?

Why do the seagulls still glide

When lonely winds still humm?

Love me, Love! I want to feel

How the sun rises from the deep;

And kiss its golden alley laid above all Time

In early morning as I walk upon.

So quiet are you, my Moon,

Looking down on me from the above;

Probably smiling, crying on not caring

Of the eternal torment of a human’s life.

© 2017 Carmen Silva

[Romanian]

Volum: Secundele Lacrimilor

De ce mai caut încă?

De ce mă-nţepi cu cornul tău de-argint,

De ce sa-mi sfâşii inima, tu vrei,

O, lună…

…peste mare, te-ai ridicat, fantasmă…

Şi-mi iei fără de milă

Şi ultima speranţa pusă-n ochii ei?

De ce iubesc fără să fiu iubită?

De ce mai sper, când astrele se sting?

De ce mai caut încă-acea iubire,

Şi cred în adevărul ei senin?

De ce se-neacă-n mare unul după altul

Valul de spumă al propriei ei vieţi?

De ce planează încă pescăruşii

Dacă vuieşte vântul unei singurătăţi?

Iubeşte-mă, iubire, vreau să simt

Cum soarele se naşte din adâncuri

Şi să-i sărut în zori, cărarea ce-aş păşi

De aur şi lumină, întinsă peste timpuri.

Tăcută eşti, tu, luna mea,

Din ceruri mă priveşti…

Zambeşti probabil, plângi sau nu îţi pasă,

De chinul veşnic al vieţii omeneşti.

© 2017 Carmen Silva

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square

© 2015 Carmen Silva; London, UK