YELLOW / GALBEN

[English]

YELLOW

This tea reminds me of the one I used to drink, slowly sipping from my favourite cup. I remember the tea set, coated in silver, and my little fine cup, that had stamped on the bottom the Bavarian logo.

I remember that steaming tea, orange in colour, on top of which a slice of lemon would float. I would take the cup to my lips, and slowly touch its edge, blowing gently, savouring the sweet drink. The lemon would touch my lips, and I could feel its sour but inviting taste. The fire burned in the fireplace. It was warm and quiet, and dozing away I would listen to the crackling wood.

I would be lying down on the vintage golden-green sofa, leaning on a few reddish small pillows. I used to wear that silk yellow dress with autumn designs. The corset, not too tight, had the laces a little bit untied and because of this, my right shoulder was a little naked.

I would hold the cup in the palm of the right hand, watching the steam making unreal, foamy loops.

I would be waiting for him. Hoping, as always, to hear his steps ascending the stairs in a hurry, to hear him trying to open the door as silently as possible – a thing that made me always smile – to hear him breathing next to me, and kissing me gently on the neck, on the shoulders…

But lately, we saw each other increasingly less.

Suddenly, I heard known footsteps and I felt startled, I held the cup tight with both hands and waited. As usual, he entered, barely heard. But then, I smiled no more, because I felt like crying, annoyed by his carelessness. He approached and pressed his lips on my shoulder. Then he touched my dishevelled hair with his fingers.

I slammed the cup on the floor, and I could see the lemon slice rolling on the carpet and the Bavarian logo braking into pieces.

I got up. My back still at him. My dress fell a quarter off me. My fists were clenched, and I was trembling. I had no idea what I was feeling anymore. I was shaking. I loved him, I hated him. He came closer, grabbed my shoulders tight with both hands and touched his face to my hair. He turned around and left. Closed the door as silently as ever.

I never saw him again.

And when I think, all I ever wanted was to make him insist a little more. For a moment, I thought I managed to, but all I did was to chase him away. I am starting to believe I no longer understand anything.

Then I realised I was left without my favourite cup, and now I had an incomplete silver plated Bavarian tea set.

I started slowly pacing around the room, looking towards nowhere, from the fire place to the window and back, wearing that fallen dress, and only late I realized that the spot he kissed me on, was frozen.

The following nights I slept well, deep, as I would have been finally at peace, knowing how things were between us.

[Romanian]

GALBEN

Ceaiul acesta îmi aduce aminte de cel pe care obişnuiam să-l beau, sorbindu-l încet din ceaşca mea preferată. Îmi amintesc setul de ceai suflat cu argint şi ceaşca mea micuţă şi fină, pe fundul căreia se putea vedea sigla Bavariei.

Îmi amintesc ceaiul acela aburind, de culoarea portocalei, deasupra căruia plutea o felie de lămâie. Duceam ceaşca la buze şi îi atingeam marginea uşor, suflând încet, savurând apoi licoarea dulce. Lămâia mi se lipea de buze şi îi simţeam gustul acrişor şi aţâţător. Focul ardea în şemineu. Era cald şi linişte, dormitând, ascultam lemnele trosnind.

Stăteam întinsă pe canapeaua vintage verde-aurie, rezemată de nişte pernuţe roşcate. Obişnuiam să port acea rochie galbenă din mătase, cu motive de toamnă. Corsetul, nu prea strâns, avea şireturile puţin desfăcute şi din cauza acestui lucru, umărul drept îmi era dezgolit.

Ţineam ceaşca în palma mâinii drepte, privind aburul făcând bucle ireale, spumoase.

Îl aşteptam. Speram, ca mai întotdeauna, să îi aud paşii urcând grăbiţi scările, să îl aud încercând să deschidă uşa cât mai încet cu putinţă – lucru ce mă făcea mereu să zâmbesc – să îl aud apoi răsuflând lângă mine şi sărutându-mă uşor pe gât, pe umeri…

În ultimul timp însă, ne vedeam din ce în ce mai rar.

Deodată, am auzit nişte paşi cunoscuţi şi am tresărit, am strâns ceaşca în mâini şi am aşteptat. A intrat ca deobicei, abia simţit. Atunci însă nu am mai putut zâmbi pentru că îmi venea să plâng, enervată de neglijenţa lui. S-a apropiat şi mi-a sărutat apăsat umărul. Apoi şi-a trecut mâna prin părul meu despletit.

Am trântit ceaşca pe jos şi am văzut lămâia rostogolindu-se pe covor şi sigla Bavareză făcându-se ţăndări.

M-am ridicat, dar am rămas cu spatele la el. Rochia căzuse pe un sfert de pe mine. Aveam pumnii încleştaţi şi tremuram. Nu mai ştiam ce simt. Tremuram. Îl iubeam, îl uram. S-a apropiat, m-a apucat strâns de umeri şi şi-a lipit faţa de părul meu. S-a întors şi a plecat. A închis uşa la fel de încet. De atunci, nu l-am mai văzut niciodată.

Şi când mă gândesc că tot ce dorisem era să îl fac să insiste. Pentru o clipă am crezut că reuşisem, dar nu am făcut altceva decât să îl alung. Încep să cred că nu mai înţeleg nimic.

Apoi am realizat ca am rămas fără ceaşca mea preferată şi că aveam acum un set Bavarez de ceai, suflat cu argint, descompletat.

Am început să merg prin cameră încet, privind spre nicăieri, de la fereastră la şemineu şi inapoi, cu rochia aceea desfăcută, şi abia târziu mi-am dat seama că locul unde mă sărutase, îngheţase de tot.

În nopţile ce au urmat, am dormit adânc, ca şi cum aş fi fost liniştită ştiind, în sfârşit, cum stăteau lucrurile între noi doi.