THEN / ATUNCI

[English]

THEN

We made love that night, the two of us, on those black sheets. I could not tell which was the carpet, the bed or the walls… the entire room whose shape I still do not know, was dressed in black sheets. Soft, silky. The candles were throwing orange flares over our obsessive-spiritual love.

After a while the colour of the sheets changed. It was blue. A saturated blue, on which the candles burned red. Our love was carnal. I would have liked to tear you apart, but I feared I might kill you, and I could not imagine the world without you. At one time, you hugged me in your arms so tight and kissed me almost biting me, I couldn’t breathe anymore and almost lost consciousness.

The room became green, and the candles burned white. That was our luck. You were covered in blood and could finally rest, and I; freed from your passionate embrace, was trying to put myself back together breathing deep and slow. Our love was relaxing.

We made love that night, the two of us, on those yellow sheets in the purple light of candles. All was but a game. Crazy playing, so free! No constraints, no boundaries. It was only the two of us, and that night was our time measured in colours. It was ours, and we loved each other and our time revolved around us.

Our night had its colours which alternated according to our love.

Time became unstable. At any given moment, its seconds could change their colours in some it would never expect. We annihilated it.

We were stronger than time… then.

[Romanian]

ATUNCI

Am făcut dragoste, în seara aceea, noi doi, pe cearşafurile acelea negre. Nu-mi puteam da seama care era covorul, patul sau pereţii… toată camera, a cărei formă nici acum nu o ştiu, era îmbrăcată în cearşafuri negre. Moi, satinate. Lumânările aruncau pâlpâiri portocalii peste iubirea noastră obsedant-spirituală.

După un timp, culoarea cearşafurilor s-a schimbat. Era albastră. Un albastru adânc pe fondul căruia, lumânările ardeau roşu. Iubirea noastră era carnală. Aş fi vrut să te sfâşii, dar mă temeam că te-aş fi putut ucide şi nu puteam concepe lumea fără tine. La un moment dat m-ai strâns atât de tare în braţe şi m-ai sărutat aproape muşcându-mă încât nu am mai putut să respir şi aproape mi-am pierdut cunoştinţa.

Camera devenise verde şi lumânările ardeau alb. Acesta a fost norocul nostru. Tu erai plin de sânge şi acum te puteai odihni, iar eu, scăpată din îmbrăţişările tale pătimaşe încercam să-mi revin, respirând adânc.

Am făcut dragoste, în noaptea aceea, noi doi, pe cearşafurile acelea galbene în lumina violetă a lumânărilor. Totul era ca o joacă. O joacă nebună, atât de liberă! Fără constrângeri, fără limite. Eram doar noi doi, iar noaptea aceea era timpul nostru măsurat în culori. Era al nostru, iar noi ne iubeam şi timpul se învârtea în jurul nostru.

Noaptea noastră avea culorile ei, ce alternau în acord cu iubirea noastră.

Timpul devenise instabil. Oricând secundele sale îşi puteau schimba culorile în altele decât s-ar fi aşteptat. Îl anihilasem.

Noi doi fusesem mai puternici decât timpul… atunci.